luni, 16 mai 2011

Priviri in depărtare.

Între bătăile ceasului vehement a unei săptămâni în care frigul străpungea asfaltul grizonat, timpul părea un martor al lui însuşi ce muşca din mine cu o placere de nedescris, sfârtecand orice osişor pana la ultima aşchie.Pereţii albi ai încăperii care îmi ţinea de frig, dansau în jurul meu într-un dreptunghi căptuşi cu o fereastră şi usă.Culoarea venea din interiorul meu ce plângea în nuanţe de carne vie.Rosul din fereastră ce venea de la o floare îmi picta pomeţii abli văruiti, uscaţi de vântul aspru ce-mi vorbea prin firele de păr.
Am adormit într-un târziu, înfigurata muscând din genunchi care îmi erau vineţi.Din mâna stânga pleca din mine un ser roşu după ce un ser alb făcuse schimb cu el.Venele subţiri ieşeau din matca lor formând inundaţii de pete vineţii pe al meu inveliş subred, pătat.
-"Bună dimineaţa, draga mea".Îmi răsuna în tâmple o voce ce nu o auzeam cu urechile, iar ochii ce abia începeau să se dezlipească vedeau doar nişte măşti a unor oameni ce gândul meu nu-i putea numi.Când buzele au vrut să spună ceva, am simţit o pişcătură însoţită de un dulce sărat.O altă voce ce mă liniştea m-a întrebat:
-"Să-şi umezesc buzele?"
Apoi, totul a căzut într-o ceaţă deasă.Eram într-o rochie albă, lângă un câmp plin de maci.Alergam însoţită de un zâmbet larg purtat de buze, din cărare în cărare fără să am gânduri, semne de întrebare, fără să ştiu unde sunt sau ce sunt.
Mă bucuram de fiecare floare, de toate firele de iarbă ce-mi gâdilau tălpile, de fiecare ciripit, de vuietul albului ce-mi stătea deasupra.Atunci nu ştiam ce sentiment era, cunoşteam doar ca-mi place pentru că îmi doream sa se intensifice orice activitate de acolo în paralel cu simţirile trăite.
Nu exista timpul, nu ştiam nimic, însă acum ştiu ca atunci am făcut cunoştintă cu liniştea sufletească si fericirea cerească, atunci când am privit în depărtare..

4 comentarii: